Ursuletul iubit
Fiecare dintre noi atunci cand eram mici aveam fie un ursulet, o papusa, o paturica sau un alt obiect foarte drag noua de care nu vroiam sa ne despartim. Psihanalistii le numesc “obiecte tranzitionale”, adica acele obiecte de care ne atasam foarte mult, acea “prima posesiune”.
Chiar daca era doar o jucarie de plus, obisnuiam sa-i dam nume, sa vorbim cu ea, sa o certam si chiar “sa o hranim”. Pentru copil aceasta constituie o initiere in ceea ce inseamna relationarea atasamentul si iubirea.
Obiectul tranzitional tine foarte mult de simbolistica, de lumea jocului, de a privi viata cu ochii unui copil. Parintii intotdeauna trebuie sa recunoasca un obiect tranzitional ca fiind valoros si important in vita copilului lor, acesta il va ajuta ulterior pe copil sa capete incredere in el, in lumea sa, care usor usor va tinde spre parametri mai obiectivi.
De aceea in cazurile in care avem copii si observam astfel de obiecte este important sa le apreciem in ochii copilului, sa le pastram asa cum sunt (un ursulet care a trecut pe la curatatoria chimica risca sa nu mai fie “vazut” de catre copil ca fiind ursuletul lui).
Obiectele tranzitionale vin in viata copiilor o data cu trairea separarii de mama. Aceasta poate tine locul sanului, al unui loc protector, cald, si iubit. Pe de alta parte acesta constituie si o aparare impotriva anxietatii pe care copilul o poate resimti in lipsa mamei.
Dupa cum sustine Wnnicott, in cazul unei dezvoltari sanatoase a copilului, usor usor acest obiect trebuie sa fie dezinvestit, “nu trebuie sa fie nici uitat, dar nici plans”.
Comentarii recente