Actul ratat – manifestare privilegiata a inconstientului -I-

Una din ideile psihologiei moderne este aceea că evenimentele mentale implică atât procese conştiente, cât şi procese inconştiente şi că multe decizii şi acţiuni sunt conduse în întregime din afara sferei conştiinţei. Psihologia germană consideră că nu există fenomene psihice care să nu fi trecut prin conştiinţă. După Sartre tot ce se întâmplă în individ este conştient dar nu în mod necesar cunoscut. Afirmarea inconştientului este legată de numele lui S. Freud dar concepţia lui a fost precedată de abordarea filozofică a acestei noţiuni. Cercetările medicale au constituit premizele abordării psihologice a inconştientului (la Spitalul Salpetriere prin medicul Charcot cu care a lucrat Freud.) Freud, deşi nu a introdus noţiunea de inconştient în psihologie, a elaborat o concepţie originală cu privire la conţinutul, rolul şi importanţa inconştientului în viaţa psihică a omului.

După teoria freudiană inconştientul este partea psihismului latent, în care se află dorinţele, impulsurile, amintirile, refulate în afara câmpului conştientei de către o putere de control etic numită cenzură. În modelul freudian clasic, inconştientul are trei semnificaţii:

• atribut al conţinuturilor psihice situate în afara câmpului de conştiinţă,
• instanţă a aparatului psihic, având caracteristici aparte şi influenţând determinarea conduitelor
• mod specific de existenţă a sinelui şi latură a eului şi supraeului.

Inconştientul la Freud este o noţiune topică şi dinamică ce s-a desprins din experienţa curei psihanalitice – psihismul nu este reductibil la conştient, anumite conţinuturi ale acestuia devenind accesibile conştiinţei numai prin depăşirea rezistenţelor. După Freud, inconştientul înmagazinează amintiri uitate sau reprimate care au căzut sau au fost aruncate dar este şi recipientul energiilor de bază, al impulsurilor instinctive (în principal, impulsul sexual şi agresivitatea). Conţinuturile inconştientului nu pot fi accesate decât sub formele prin care acestea încearcă să se întoarcă în conştient, după ce au fost refulate. Aceste forme sunt visele, actele ratate, lapsusurile şi asociaţiile de imagini, cuvinte şi idei. Actul ratat este acela al cărui rezultat vizat explicit nu este atins şi atunci este înlocuit cu un altul. La Freud, actul ratat devine echivalentul unui simptom în măsura în care este un compromis între intenţia conştientă a subiectului şi dorinţa sa inconştientă. Pe de altă parte, lapsusurile reprezintă o greşeală comisă prin scapare, fie în vorbire, fie în scriere şi materializată prin punerea unui cuvânt în locul aceluia care trebuia folosit. Freud a demonstrat că acest tip de erori au o semnificaţie ascunsă şi trebuie raportate la motivaţiile inconştiente ale celui care le emite.

Inconstientul are urmatoarele roluri:

- rol de energizare si dinamizare a întregii vieti psihice a individului;

- rol de facilitare a procesului creator, contribuind la realizarea unor combinari si recombinari spontane;

- rol de asigurare a unitatii Eului, prin faptul ca este principalul depozitar al programelor informationale si al tensiunilor motivationale pe baza carora, prin organizare specifica se

emancipeaza constiinta. Inconstientul face parte integranta din fiinta umana, nelasând-o

neinfluentata în nici una dintre ipostazele sale existentiale normale sau patologice.

Freud a definit inconstientul într-o maniera restrictiva si exclusivista, considerându-l doar rezervorul tendintelor înfrânate, înabusite, refulate, frustrate. Inconstientul este cel care exprima lapsusurile, pseudoamneziile, actele ratate, visele. În definitiile mai vechi ale inconstientului accentuarea unui element se asocia cu ignorarea altuia. Aceste definitii lasa pe din afara fenomenele psihice aflate în aceleasi stadiu, însa în stare latenta, virtuala (deprinderile, faptele de memorie, tendintele). Alti autori definesc inconstientul dintr-o maniera negativa, insistând mai mult asupra rolului sau ansamblului vietii psihice. Inconstientul apare ca haos, ca irational cu efecte dezorganizatoare si inhibitive asupra vietii psihice, ca tinând chiar de patologia mintala. Psihologia contemporana defineste inconstientul într-o maniera extensiva si pozitiva ca fiind o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflicte emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii.

Inconstientul are o functionalitate mai putin previzibila, o desfasurare mai haotica, dar el nu este lipsit de organizare ci dispune de o alta organizare, foarte personala. Ca un Alterego, el neaga ordinea impusa de constiinta, dar aceasta nu înseamna dezordine, ci faptul ca aduce o alta ordine, adica ordinea propriei sale subiectivitati.

Din faptul ca inconstientul se manifesta impulsiv sau spontan nu trebuie sa se traga concluzia ca structurile sale nu sunt suficient de bine conturate. Experienta psihisomatica inconstienta, infrastructura câmpului constiintei si formele primitive ale existentei persoanei sunt sisteme de forte care constituie inconstientul.

Din faptul ca inconstientul este considerat deseori o infrastructura marginala si confuza a vietii psihice nu trebuie sa deducem ca el ar avea numai un rol negativ.

Putini au fost autorii care au subliniat rolul si valoarea pozitiva a inconstientului în raport cu conduitele si comportamentele individului. Jung, credea ca inconstientul este chiar superior constientului, deoarece el contine toata întelepciunea ce i-a fost conferita prin experienta a nenumarate secole. Inconstientul creeaza combinatii subliminale care sunt cu mult superioare combinatiilor constiente prin finetea si importanta lor. Tocmai de aceea el poate servi omului drept „ghid fara seaman”. Functiile esentiale ale inconstientului constau în repararea si sustinerea operatiilor spiritului si în eliberarea gândirii pentru a deveni apta de rezolvarea altor sarcini si probleme. Cei mai numerosi autori subliniaza rolul negativ, turbulent al inconstientului. În ultimul timp asemenea parere a început sa cedeze. Implicarea inconstientului în procesarea informatiilor, în solutionarea problemelor, chiar în actele de creatie a devenit un fapt comun în psihologia contemporana.